Rezultatele celui mai recent chestionar online, realizat de PlanificaNeprevazutul.ro, indică faptul că 46% dintre tinerii din România au semnalat ca principale provocări cu care s-au confruntat în cele aproape două luni de izolare socială, lipsa afecțiunii unui partener și a contactelor sexuale.
De altfel, 25% dintre respondenți s-au declarat singuri, accentuând faptul că și-ar fi dorit să aibă o relație afectivă și fizică în aceste săptămâni.
Pentru 16% dintre intervievați, izolarea a adus cu sine distanțarea emoțională de partener.
Aceștia au precizat totodată că au resimțit frecvent sentimente de tristețe, în vreme ce 8% dintre ei au ales chiar să se separe de iubit/iubită în această perioadă.
La polul opus, pe tinerii aflați într-o relație împlinită, pandemia de coronavirus i-a apropiat și mai mult de parteneri.
În acest context, 26,7% dintre ei au mărturisit că și-au evaluat relațiile și au resimțit chiar o îmbunătățire a acestora.
Conform datelor finale ale studiului realizat de platforma online de educație sexuală și contraceptivă, există și beneficii câștigate de tineri în izolare, din punct de vedere emoțional și personal.
În acest context, 52% dintre respondenții chestionarului au mărturisit că distanțarea de prieteni și de cei dragi i-a determinat să se înțeleagă și să se descopere mai bine pe ei înșiși, dar și să adopte hobby-uri.
Totodată, 27% dintre tineri au afirmat că, în ultimele două luni, au devenit mai informați și mai conștienți de importanța igienei personale.
Aceștia au citit mai mult despre riscurile de infectare cu coronavirus și au devenit tot mai precauți.
În contrapartidă, 20,4% dintre respondenți au ales să se apropie mai mult de partener/parteneră și să îmbunătățească relația cu acesta/aceasta.
De asemenea, 10,4% dintre intervievați au afirmat că s-au conectat mai mult virtual cu prietenii, întărind relațiile de prietenie.
Vizionarea filmelor și a serialelor a fost modalitatea prin care 50% dintre tineri au ales să se adapteze la noul context, în timp ce 40% au petrecut mai mult timp cu membrii familiei (în cazul celor izolați împreună).
Un procentaj de 32% dintre tineri au declarat că pandemia i-a determinat să se axeze pe curățenie și pe treburile casnice.
Asta în timp ce pentru 27% dintre respondenți, apelurile video avute cu prietenii, dar și lectura (26,4%) s-au enumerat printre activitățile practicate cel mai des în pandemie.
Potrivit sursei citate, cei mai mulți dintre respondenții chestionarului (34,5%) au recunoscut că cel mai mult au dus lipsa interacțiunilor cu prietenii, precum și a întâlnirilor cu un partener ori un iubit (32,5%).
Și asta în timp ce 21,4% din totalul intervievaților și-ar fi dorit, ca-n această perioadă, să fi plecat într-o vacanță îndepărtată.
De altfel, întrebați despre primele lucruri pe care le-ar plăcea să le facă după ridicarea stării de urgență în România, tinerii din România au menționat întâlnirile cu partenerul (28%), cu prietenii (25%), practicarea unor sporturi și a plimbărilor pe străzi (20%), precum și o vacanță departe de casă (14,5%).
Doar 9,5% dintre respondenți spun că încă nu și-au propus nimic în acest sens, au adăugat reprezentanții platformei online de educație sexuală și contraceptivă.
Sondajul despre cum au perceput tinerii din România perioada de izolare socială a fost realizat în perioada 17 aprilie – 7 mai 2020.
În acest caz a fost utilizat un chestionar online, publicat chiar pe website-ul campaniei.
La întrebările chestionarului au răspuns 270 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani, din mediul urban și rural.
Campania Planifică Neprevăzutul a fost lansată, în 2013, de Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), ca o inițiativă de informare și educare privind folosirea corectă a contracepției moderne.
Platforma online de educație sexuală și contraceptivă PlanificăNeprevăzutul.ro informează și educă publicul larg, în special tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, cu privire la metodele de contracepție modernă.
Portalul oferă informații utile despre modul de folosire, avantajele și dezavantajele fiecărei metode contraceptive, demontând mituri și percepții despre acest subiect.
Totodată, tinerii au posibilitatea de a adresa orice fel de întrebări sau nelămuriri legate de viața sexuală și de metodele contraceptive în secțiunea Întreabă Medicul, disponibilă pe platformă, unde expertul Planifică Neprevăzutul – medic primar special în obstetrică-ginecologie – răspunde curiozităților lor.
Până în prezent, expertul a primit și a răspuns la peste 15.000 de întrebări.
Sursă foto: Pixabay/caracter ilustrativ